Cuvântul managerului

Prof Dr Horaţiu D. Boloşiu

Epoca modernă este caracterizată printr-un progres fără precedent în cunoaştere (ştiinţă) şi în mijloacele de acţiune fundamentate pe baza acesteia (tehnologie). Practica medicală a evoluat paralel cu dezvoltarea acestor domenii, realizând performanţe deosebite în diagnostic – de la simţurile medicului la “prelungirea” acestora prin mijloace instrumentale – şi în tratament – de la herbalism la biotehnologie. Momentul actual, dominat de globalizare şi de informatizarea societăţii, este al  diseminării cunoştinţelor, al omogenizării şi “democratizării” mijloacelor de acţiune. Acest lucru nu este însă posibil decât paralel cu dezvoltarea resurselor umane.

Medicina evoluează atât de rapid încât cunoştinţele dobândite în anii de facultate suferă un grad de perimare şi acest lucru devine o dată mai evident sub presiunea dezvoltării ideilor despre sănătate şi a diversităţii mijoacelor puse în operă pentru protejarea acesteia. Răspunsul la acestă  provocare este educaţia medicală continuă. O mare parte dintre medici cred că nu performează suficient pentru că nu au acces la resursele tehnologice de care alţii se bucură şi resping însăşi ideea de a le accesa. De fapt aceştia uită că este datoria lor profesională să le cunoască şi să recurgă la ele ori de câte ori consideră că bolnavul are nevoie de acestea. Mai mult